Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba.LocalizareDrumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni . Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar lung de 12 km. Peștera este localizată laDescoperireNu se cunoaște data exactă când a fost descoperită peștera. Cea mai veche mențiune asupra peșterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters și A. Schmidl dau primele informații științifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiția florei și fenologia vegetației din pereții avenului, Emil Racoviță (1927) cercetează formațiunile de gheață iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare științifică și turistică. "Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun.