AroundMaps Logo
Search
Add Listing

About Asociația Medicilor Rezidenți în Psihiatrie

Asociația Medicilor Rezidenți în Psihiatrie din România a fost înființată în 1996, la iniţiativa Prof. Dr. Mircea Lăzărescu şi a unui grup de medici rezidenţi psihiatri sub coordonarea Dr. Ovidiu Sturz, primul Președinte AMRPR. Este o organizaţie non profit, independentă, având ca scop principal promovarea intereselor profesionale ale medicilor rezidenți psihiatri dar și inițierea, sprijinirea și organizarea activităților profesional – științifice și culturale, schimbul de informații și experiență între membrii săi precum și cu alți medici din țară și din străinătate, dar și organizarea de cursuri de specializare și informare, de simpozioane și conferințe de specialitate.Interesele tinerilor medici, deși se aliniază la cele ale medicilor psihiatri cu experiența, sunt complexe și implică o curriculă de dezvoltare profesională și personală ce se află la ora actuală în continuă dezbatere națională și internatională. AMRPR a fost înființată din nevoia principală de a menține formarea profesională în psihiatrie la standardele europene și internaționale și de a contribui la aceste standarde prin conștientizarea asupra nevoilor și vulnerabilitățiilor unui tânăr medic psihiatru în România.România este reprezentată oficial, prin AMRPR, la nivel european, în cadrul EFPT (European Federation of Psychiatry Trainees), asociație cu care AMRPR se află în parteneriat din 1997.AMRPR își desfășoară activitățiile prin colaborarea și parteneriatul cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, dar și cu medicii rezidenți din cadrul altor specializări, AMRPR fiind în parteneriat și cu Asociația Medicilor Rezidenți.Membrii AMRPR sunt fie medici rezidenți, fie medici specialiști în Psihiatrie și Psihiatria Copilului și Adolescentului.
Social Link - Linkedin: http://www.linkedin.com/company/amrpr
Keywords: hospital & health care

Tags

Map

Add Reviews & Rate item

Your rating for this listing :

Help Us to Improve :

Nearby Places :